Skip to main content

Săptămâna duhovnicească, la Mănăstirea Rohia

În mănăstiri, prima săptămână a Postului Mare, numită și Săptămâna duhovnicească, are o rânduială aparte. Zilele de luni și marți sunt zile în care se ajunează total, prima masă luându-se miercuri, după Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite. Pe de altă parte, așezămintele monahale sunt cercetate, mai ales în aceste zile, de foarte mulți credincioși care merg la mănăstiri pentru a se spovedi și pentru a se întări duhovnicește. La fel se întâmplă și la Mănăstirea „Sfânta Ana” – Rohia, așezământ cu tradiție din Episcopia Maramureșului și Sătmarului. Slujba Pavecerniței Mari și Liturghia Darurilor au fost săvârșite în această după-amiază de Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.