Skip to main content

Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie – 10 februarie

Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie a fost episcop al cetății Magnezia din Asia Minor. Aici, deși era la o vârstă foarte înaintată de peste o sută de ani, își desfășura cu dedicație activitatea sa de propovăduire a Cuvântului dumnezeiesc și de păstorire a comunității creștinilor din zonă.

Înțelepciunea și virtutea sa atrăgea foarte multă lume la credința creștină. Acest lucru era interzis de către autoritățile politice romane care nu priveau cu ochi îngăduitori creștinismul. Dimpotrivă, uciderea creștinilor era permisă prin lege deoarece existau interdicții legate de prezența acestora în imperiu.

Înflorirea comunității creștinilor și creșterea numărului celor care îl acceptau pe Hristos ca Dumnezeu și Mântuitor l-a adus pe Sfântul Haralambie în atenția lui Lucius, guvernatorul militar local. Sfântul a fost arestat și supus judecății. Pentru că Haralambie nu a acceptat să renunțe la credința sa și pentru că Lucius avea nevoie să dea un exemplu prin care să descurajeze convertirile la creștinism, sfântul a fost supus unor torturi inumane. Nu au fost înduplecați de vârsta sa.

Curajul și rezistența îndurătoare a bătrânului episcop a determinat convertirea unora dintre cei care îl torturau sau care asistau în mulțime la aceste înfiorătoare scene. Toți cei ce sau convertit, mărturisind public faptul că și ei sunt de o credință cu Haralambie, au fost uciși pe loc și sunt prăznuiți de către Biserică tot astăzi.

Lucius, înfuriat de faptul că nu reușește să dea o lecție mulțimilor, lovește el însuși pe Sfânt însă, prin rânduiala lui Dumnezeu, pentru că răul pe care voia să-l facă se întoarce împotriva lui, cere iertare și tămăduire Sfântului. Văzând mulțimea semnelor minunate ale martirajului lui Haralambie Lucius se convertește și cere să fie botezat.

Toate aceste evenimente i-au fost raportate împăratului Septimiu Sever care se afla atunci în Antiohia Pisidiei. L-au adus la el pe Sfântul Haralambie.

După ce l-au chinuit din nou, Sfântul a fost decapitat. Înainte de acest moment a înălțat rugăciuni pentru iertarea persecutorilor săi, pentru pace și pentru bunăstarea lumii.

După ce a fost ucis, Galina, fiica împăratului care era în taină creștină, a luat trupul Sfântului și l-a îngropat cu mare cinste.

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!

Un comentariu

Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.