Skip to main content

Sfinții 45 de mucenici din Nicopolea Armeniei – 10 iulie

Biserica pomenește astăzi patruzeci și cinci de martiri din cetatea Nicopolis a provinciei Armenia Secunda.

În jurul anului 319, împăratul roman Liciniu emite un decret împotriva creștinilor. În Nicopolis au fost întâi arestați trei creștini de vază, Leontie, Mauriciu și Daniel. Acestora s-au alăturat în scurt timp alți patruzeci de creștini. Se păstrează numele doar a trei dintre cei patruzeci, anume Antonie, Anicet și Sisinie.

Au fost duși toți înaintea judecătorului pentru a fi interogați. Cel dintâi dintre ei era Leontie, care pe întreg parcursul pătimirilor nu doar că va lua cuvântul în numele lor, dar îi va și încuraja și întări, iar în momentele de taină va conduce rugăciunea. Sfântul Leontie, ajuns în fața celor care îi arestaseră a ținut o cuvântare plină de putere și înțelepciune, arătând nedreptatea persecutării creștinilor și faptul că ei nu vor înceta să-l mărturisească pe Hristos jertfind zeilor păgânești.

După acest cuvânt înflăcărat, pentru că a îndrăznit să blasfemeze zeii, judecătorul a poruncit să fie loviți cu pietre. Au fost întemnițați. În carceră Leontie nu a încetat să-și încurajeze frații să reziste arătând cu exemple din Sfânta Scriptură alte pilde ale martirilor care au îndurat suferințe și moarte pentru Domnul.

Singura lor mângâiere din acea seară a fost reușita unei femei evlavioase de a le duce în ascuns apă să-și potolească setea.

A doua zi au apărut iarăși la judecător, au mărturisit statornicia lor în credință și au fost din nou torturați. S-au întors în carceră știind că a treia zi vor fi omorâți. S-au rugat fierbinte Domnului și au stăruit în cântări și cuvinte duhovnicești. Puterea dumnezeiască a rugăciunii lor a făcut ca cei doi paznici păgâni ai lor să înțeleagă frumusețea și adevărul creștinismului. Acolo, în praf și sânge s-au botezat în numele Sfintei Treimi. Numele gardienilor erau Meneas și Belerades, fiind de origine egipteană.

A doua zi, sentința judecătorului a fost crudă. Le-au fost amputate membrele și au fost aruncați în foc. Resturile sfintelor lor trupuri au fost aruncate în râul Lycus. Parte din ele au putut fi recuperate de către unii creștini evlavioși care le-au îngropat cu cinste într-un loc ascuns unde Sfântul împărat roman Constantin cel Mare le va construi peste ani o biserică spre pomenire.

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.