Skip to main content

Sfinții Apostoli Acvila și soția sa, Priscila – 13 februarie

Atunci când ne gândim la misiunea de a converti la credința creștină un imperiu și chiar lumea întreagă, ne vine în minte Sfântul Apostol Pavel. Dar alături de el ne gândim și la toți cei care l-au ajutat, sau au fost inspirați de pilda acestuia. Între colaboratorii săi apropiați se numără și sfinții misionari pe care îi pomenim astăzi, Aquila și Priscilla.

Sfântul Apostol Pavel i-a întâlnit în Corint. Fugiseră de curând din Roma, alungați de împăratul Claudiu. Știm de la istorici că acesta a expulzat în anul 49 toți evreii din Roma. A făcut-o din cauza unor tulburări apărute între evrei cu privire la un anume Chrestus. Chrestus, adică Hristos. Creștinii, deci, erau certați și prigoniți de confrații lor evrei pentru credința lor, iar această tulburare le-a adus tuturor expulzarea din Roma.

Aquila era evreu de neam, născut în Pont, iar Prisca sau Priscilla, cum era alintată, era soția sa. Amândoi acești creștini practicau în Corint aceeași îndeletnicire ca și a Sfântului Pavel, făceau corturi. Totodată, lucrarea lor era să facă cort și Dumnezeului celui Viu, adică zideau Biserica prin lucrarea lor de propovăduire.

Prietenia întru Domnul și unirea în slujirea misionară i-au făcut să îl urmeze pe Sfântul Pavel. Din Corint l-au acompaniat la Efes, un alt loc unde casa lor a devenit biserică, iar de acolo au plecat apoi la Roma.

Îmbrățișați pe Priscilla și Aquila, împreună-lucrători cu mine în Hristos Iisus, transmite Sfântul Pavel în Epistola către Romani, Care și-au pus grumazul lor pentru viața mea și cărora nu numai eu le mulțumesc, ci și toate Bisericile dintre neamuri.

Ne putem întreba ce trebuie să facem noi, creștinii de astăzi, ca să urmăm exemplul acestor sfinți? Atunci când noi nu mai facem misiune precum primii creștini, cum putem fi misionari?
Să privim la exemplul lor. Sf. Pavel îi găsește dând mărturie despre Hristos în Corint. De ce este important locul? Pentru că cetatea Corintului era vestită pentru depravarea multora dintre locuitori. Tocmai în acest loc, Aquila și Priscilla vin și propovăduiesc Cuvântul Evangheliei.

Noi unde trebuie să propovăduim astăzi? În lumea în care trăim. O societate corinteană, a lipsei valorilor morale, este o societate care are nevoie de Cuvântul lui Hristos. Sfinții de astăzi ne învață, întâi de toate, ce înseamnă să gândim mărturisitor și misionar.

Și tot exemplul lor ne arată că nu suntem singuri. Dumnezeu a rânduit prietenia lor sfântă cu Apostolul Pavel, prietenie izvorâtă din dragostea propovăduirii credinței.

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.