Skip to main content

Sfinții Mucenici Doctori fără de arginți Chir și Ioan – 31 ianuarie

Sfinții Chir și Ioan sunt cunoscuți de către credincioși cu apelativul doctori fără de arginți, adică au practicat medicina însă nu primeau răsplată pentru tămăduirile lor, ci făceau totul din dragoste milostivă față de aproapele.

Sfinții Chir și Ioan au practicat știința medicinei, Ioan fiind în același timp și soldat. Ei au fost martirizați în timpul împăratului roman Dioclețian, în jurul anului 303.

Chir și Ioan se aflau în Alexandria unde ajutau pe cei în nevoi tămăduindu-i de boli. Într-o zi au aflat că patru femei creștine din Konopa au fost arestate. Au mers acolo pentru a le încuraja să nu se lepede de credință. Autoritățile au aflat și i-au condamnat și pe ei la moarte. Au murit decapitați împreună cu cele patru creștine.

Trupurile celor doi sfinți au fost luate de creștini și înmormântate după cuviință. La începutul celui de-al cincilea secol sfintele lor moaște se aflau depuse în biserica Sfântului Marcu din Alexandria. În Sinaxarul Constantinopolitan ei sunt pomeniți împreună cu cele patru creștine Teodosia, Teoctista, Eudoxia și Atanasia.

Una dintre cele mai celebre biserici legate de numele celor doi doctori fără de arginți a fost cea din localitatea Menouthis, din apropierea locului martiriului lor. Acolo fusese un celebru templu păgân egiptean. Pentru că deși fusese dărâmat, în rândul populației încă mai persistau credințele păgâne, Sfântul Chiril Alexandrinul a decis construirea unei biserici acolo și mutarea sfintelor moaște ale lui Chir și Ioan.

Ceremonia de mutare a fost impresionantă. La ea a participat inclusiv Chiril, patriarhul Alexandriei. Din loc în loc, pe parcursul ceremoniei, patriarhul s-a oprit și a ținut câteva cuvântări care se păstrează până în ziua de astăzi.

Biserica a devenit foarte cunoscută mai ales datorită multelor tămăduiri care aveau loc acolo pentru mijlocirile la Dumnezeu ale celor doi Sfinți doctori. Multe din miracolele săvârșite de ei au ajuns până la noi. Sfântul Sofronie al Ierusalimului, mulțumitor pentru o tămăduire a ochilor săi mijlocită de către cei doi Sfinți, a scris o carte în care a adunat mărturisiri despre șaptezeci de minuni făcute de sfinți, în care a menționat detaliat inclusiv nume ale celor tămăduiți.

Biserica lor a fost dărâmată odată cu invaziile arabe. Sfintele moaște ale Doctorilor fără de arginți Chir și Ioan au fost duse la Roma.

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.