Skip to main content

Neopăgânismul

În această ediție a emisiunii #credintasicultura, alături de Prof. univ. Nicu Gavriluță, de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, discutăm despre o temă mai puțin abordată. Neopăgânismul, ca fenomen, are ca rădăcină primară o insatisfacție legată de creștinism. Pentru că în spațiul acesta post-creștin, dacă e să îl numim în limbajul celor care analizează fenomenul actual, această insatisfacție față de creștinism, această nemulțumire față de cea mai bogată posibil tradiție spirituală a umanității, denotă în primul rând un tip de orbire ideologică, o incultură, o încremenire într-o formă de necunoaștere care aduce un astfel de rezultat. Așadar, să cunoaștem, să pledăm pentru cunoaștere și mai ales pentru cunoașterea istoriei creștinismului, și a creștinismului în esența lui!

#Neopăgânism #Creștinism #ProfUnivNicuGavriluță #credintasicultura

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.