Skip to main content

Sfântul Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei – 9 iunie

Sfântul Chiril al Alexandriei se numără între cei mai însemnați Părinți ai Bisericii, de numele căruia este legată lămurirea unei semnificative controverse privind învățătura de credință.

Sfântul Chiril s-a născut în Alexandria și a fost nepotul patriarhului Teofil al Alexandriei, succedându-l pe acesta din urmă în demnitatea de întâistătător. Chiril a avut parte de o educație deosebită, atât clasică, cât și teologică în Alexandria, celebru centru al culturii elene și creștine al antichității.

Sfântul Chiril a avut un rol proeminent în lămurirea unei controverse teologice legate de persoana Mântuitorului Hristos.

Nestorie, Patriarhul Constantinopolului începând cu anul 428, a început să învețe greșit că sunt două persoane în Hristos, una dumnezeiască – Logosul sălășluită într-una omenească – bărbatul Iisus. În consecință, spunea Nestorie, Maica Domnului nu poate fi numită Născătoare de Dumnezeu, ci Născătoare de om.

Sfântul Chiril a condamnat această învățătură încă din primăvara anului 429 în scrisoarea sa pascală.

Au început o serie de dezbateri epistolare între cei doi patriarhi, însă fără nici un succes. Papa Celestin al Romei, l-a condamnat pe Nestorie, și avându-se în vederea și acest aspect împăratul Teodosie al II-lea a convocat cel de-al treilea Sinod Ecumenic. Părinții sinodali au condamnat pe Nestorie și învățătura sa. Maica Domnului poate fi numită Născătoare de Dumnezeu întrucât Cel ce s-a născut din ea este Dumnezeu.

„M-am mirat că unii chiar se îndoiesc dacă ar trebui sau nu să fie numită Fecioara Născătoare de Dumnezeu, scrie Sfântul Chiril monahilor din Egipt. Căci dacă Domnul Iisus Hristos este Dumnezeu, cum să nu fie Sfânta Fecioară care L-a născut Născătoare de Dumnezeu?”

Și de vreme ce Sfânta Fecioară a născut după trup pe Dumnezeu unit personal cu trupul, explică Sfântul Chiril într-o scrisoare către Nestorie, de aceea spunem că ea este și Născătoare de Dumnezeu, dar nu ca și cum matura Cuvântului și-a avut începutul existenței din trup.”

Învățăturile Sfântului Chiril au fost de o ascuțită pătrundere, el lăsând în urmă o neprețuită moștenire teologică și duhovnicească în corpusul bogat de scrieri ale sale care ni s-au păstrat.

Sfântul Chiril a trecut la Domnul în anul 444.

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.