Skip to main content

Sfântul Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Ierusalimului – 18 martie

Sfântul Chiril al Ierusalimului se află între cei mai importanți părinți ai Bisericii care au păstorit Patriarhia Ierusalimului. Deopotrivă duhovnicesc și învățat, multe din scrierile sale au ajuns până la noi.

Sfântul Chiril s-a născut în Ierusalim la începutul celui de-al IV-lea secol. A fost ales episcop al cetății în anul 348. Cu toate că în anul 325 Sinodul I Ecumenic de na Niceea condamnase arianismul ca erezie, totuși această eroare de învățătură tulbura Biserica în continuare. Apărător al ortodoxiei niceene, Sfântul Chiril a fost alungat din scaunul patriarhal de trei ori.
A ajuns însă în zilele binecuvântate ale celui de-al doilea Sinod Ecumenic care a restabilit dreapta credință în imperiu. La câțiva ani după acest al doilea sinod, adică în 18 martie 386, a trecut la Domnul.

De la Sfântul Chiril avem păstrate mai multe scrieri. Sunt foarte cunoscute cele douăzeci și patru de Cateheze sau cuvinte de instruire. Acestea au fost rostite în Biserica Sfântului Mormânt și notate de către cineva din auditoriu, după cum atestă o notă păstrată în câteva manuscrise vechi ale catehezelor. Scopul rostirii lor a fost pregătirea celor ce doreau să se boteze.

De asemenea mai avem de la Sfântul Chiril o predică și o scrisoare adresată împăratului Constantius în care descrie o minune întâmplată în Ierusalim, anume apariția semnului Sfintei Cruci pe cer, minune confirmată de întreaga populație a Ierusalimului.

Pe lângă apărarea ortodoxiei niceene, Sfântul Chiril al Ierusalimului ne-a lăsat învățături explicite despre Sfânta Euharistie.

„Cine va îndrăzni să se îndoiască de asta, de vreme ce Însuși Domnul a spus: Acesta este trupul Meu?, scrie Sfântul Chiril. Cine se va îndoi vreodată să spună că nu este sângele lui, de vreme ce El însuși a întărit și a spus: Acesta este sângele Meu?.

De aceea cu deplină încredințare să ne împărtășim ca din trupul și sângele lui Hristos pentru că în chipul pâinii ți se dă trupul Său, iar în chipul vinului ți se dă sângele Său, ca împărtășindu-te din trupul și sângele lui Hristos să devii un trup și un sânge cu El. Pentru că astfel vom deveni hristofori, adică purtători de Hristos, deoarece trupul și sângele Său pătrund în mădularele noastre, și așa ajungem după cuvintele Sfântului Petru părtași dumnezeieștii firi.

Ceea ce pare pâine, nu este pâine, deși are gust de pâine, ci trupul lui Hristos; iar ceea ce pare vin, nu este vin, deși are gust de vin, ci sângele lui Hristos.”

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.