Skip to main content

Sfântul Ierarh Filon, Episcopul Carpasiei – 24 ianuarie

Sfântul Ierarh Filon episcopul Carpasiei este un sfânt despre a cărui viață ni s-au păstrat din nefericire puține informații. Cu toate acestea, Biserica l-a cinstit din cele mai vechi timpuri, iar mărturiile altor sfinți despre Filon sunt grăitoare despre înălțimea darurilor sale duhovnicești.

Despre Sfântul Filon aflăm informații din Viața Sfântului Epifanie al Salaminei Ciprului scrisă de către episcopul Polibiu. Epifanie a fost episcop al Salaminei între anii 367 și 403. În viața sa, Sfântul Filon apare la început ca având slujirea de diacon și de predicator. Era probabil un om educat și cu o cultură aleasă din moment ce avea ascultare din partea episcopului de a predica duminical în Sfânta Biserică.

Atunci când scaunul episcopal al Carpasiei, cetate tot din insula Cipru, a avut nevoie de numirea unui episcop, Sfântul Epifanie, prin descoperire dumnezeiască, l-a ales și hirotonit episcop pe Sfântul Filon. Această alegere confirmă pe de o parte viața și sporirea duhovnicească a lui Filon, și, pe de altă parte, aleasa sa pregătire intelectuală necesară unei astfel de vocații pastorale.

Sfântul Filon era cel la care apela Sfântul Epifanie să îl înlocuiască în treburile eparhiei Salaminei atunci când era nevoit să plece în lungile sale călătorii la Roma sau Constantinopol.

În anul 394, într-o scrisoare a Sfântului Epifanie adresată lui Ioan al Ierusalimului, Epifanie amintește între episcopii Ciprului de fericită pomenire și pe Sfântul Filon, semn că trecuse în pace la Domnul cândva înainte de acel an.

Sfântului Filon îi este atribuit și un comentariu la cartea Cântarea Cântărilor din Vechiul Testament.

În localitatea Carpasia din Cipru au fost descoperite în urma săpăturilor arheologice vestigiile unei vechi biserici dedicate Sfântului Filon, semn că memoria sfințeniei sale nu a trecut niciodată și că, din cele mai vechi timpuri, a fost cinstit cum se cuvine în rândul sfinților.

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.