Lucrarea misionară a Sfinților Apostoli și a tuturor celor care au propovăduit fără de oboseală cuvântul Evangheliei a fost foarte mult facilitată și de structura socială și politică a imperiului. Nu întâmplător cartografia primelor comunități creștine copiază în mare confiniile Imperiului Roman.
Între primii creștini s-au numărat și mulți soldați romani. Desigur, meseria de soldat presupunea mai mult decât orice altă meserie fidelitatea față de imperiu. Această fidelitate era exprimată pe lângă curajul și dedicația în serviciu, prin jertfe aduse zeilor romani și, în perioada târzie a imperiului, împăratului însuși.
Pentru soldații creștini fidelitatea față de patrie și imperiu nu reprezenta o problemă, însă nu puteau să jertfească zeilor câtă vreme inima și credința lor aparțineau singurului Dumnezeu adevărat, care își descoperise voința Sa oamenilor zicând: Să nu ai alți dumnezei afară de Mine și nici să nu te închini lor!
În această situație, nu este întâmplător faptul că mulți dintre martirii din perioada persecuțiilor au fost soldați
Pe linia Dunării, la granița de Nord a Imperiului, erau staționate multe garnizoane. În localitatea Durostorum, Silistra de astăzi, din Moesia Inferior slujeau armatei doi soldați creștini, Marcian și Nicandru.
Fiind trădați că sunt creștini, au fost aduși înaintea magistratului Maxim. Acesta din urmă a insistat prin rugăminți și amenințări ca Marcian și Nicandru să jertfească zeilor, nedorind să se vadă nevoit să îi ucidă respectând decretul imperial. Pentru că Nicandru și Marcian nu au cedat, au avut soarta tuturor celor care nu voiau să recunoască religia statului. Au fost întemnițați, aspru torturați, în cele din urmă dându-și sufletele Domnului după ce au fost decapitați.
Jertfa și curajul unor astfel de martiri au arătat celorlalți soldați că există ceva mai prețios decât viața, că dragostea de Dumnezeu a lui Marcion și Nicandru biruiește suferința și moartea.
