Skip to main content

Zi de sărbătoare la Schitul Zimbru din judeţul Galaţi

Unul dintre ocrotitorii spirituali ai Arhiepiscopiei Dunării de Jos este şi Sfântul Cuvios Rafael, care, deşi a sihăstrit la Mănăstirea Agapia Veche, este originar din localitatea Bursucani, din nordul judeţului Galaţi. Prin eforturile Arhiepiscopiei, vechea aşezare monahală din cătunul Zimbru a renăscut, chiar lângă zidurile vechi ale mănăstirii, și a fost pusă sub ocrotirea Cuviosului Rafael. Astăzi, în ziua de pomenire a cuviosului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. La slujbă au participat autorităţi locale, credincioşi şi tineri de la parohiile din vecinătatea schitului, îmbrăcaţi în costume populare. Cu toții s-au putut închina la Icoana Maicii Domnului de la Parohia Bursucani. În continuare a fost săvârşit parastasul pentru ctitorii şi binefăcătorii așezământului monahal, trecuţi la cele veşnice, iar apoi, credincioşii au primit iconiţe și pachete cu alimente.

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.