Skip to main content

Hramul celei mai vechi mănăstiri din Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Martori ai vestirii Mântuitorului Iisus Hristos ca Mesia, Fiul lui Dumnezeu, au fost astăzi și credincioșii din comuna Moisei, județul Maramureș. O zonă despre care se spune că le-a fost casă multor sihaștri încă din veacul al 15-lea. Localitatea Moisei a făcut parte din domeniul Voievodului Bogdan, iar bătrâna biserică de lemn a Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” a fost, vreme de un secol, metoc al Mănăstirii Putna, fapt care a ferit-o de multe pericole. Ținutul voievodal și credința moștenită de la urmașii Sfântului Ștefan cel Mare și de la ierarhii Iosif Mărturisitorul și Sava Brancovici fac din așezământul de la Moisei un rai al Maramureșului. Astăzi, mănăstirea și-a sărbătorit hramul de iarnă.

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.