Skip to main content

La Catedrala Patriarhală a fost citită Pastorala Patriarhului României de Sfintele Paști

Potrivit tradiției, la Catedrala patriarhală, a fost citită, în a doua zi de Paști, Pastorala Preafercitului Părinte Patriarh Daniel adresată clerului și credincioșilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, intitulată: „Prin învierea Sa, Hristos vindecă pe om de moarte şi de stricăciune”. În fiecare an, se arată în scrisoarea Preafericirii Sale, Biserica Ortodoxă Română tratează duhovniceşte, teologic şi filantropic una dintre temele pe care le consideră prioritare în pastoraţie. Dacă, anul trecut, în centrul atenției a fost pastoraţia persoanelor vârstnice, anul acesta, continuă aprofundarea, în cuvânt şi faptă, a pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor.

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.